Despre credință și alți demoni

Omul practică ritualuri de cel puțin o sută de mii de ani, ca prefață a religiei, apoi ca element central al ei. Credința în spirite sau în zei e prezentă în toate culturile de zeci de mii de ani. Poate că universalitatea religiei se datorează unei predispoziții, unui mecanism propriu minții umane care favorizează credința în supranatural. E o ipoteză explorată de știința cognitivă a religiei și care permite interpretări pe toate gusturile. Unii spun că acest mecanism e un receptor implantat în mintea omului de divinitate. Alții, că mecanismul are alte funcții principale, iar credința e un produs secundar al său, accidental... și cauza tuturor relelelor. Alții admit că religia implică un grad de orbire, însă îi recunosc merite când vine vorba de eficiența și prosperitatea grupului care o practică. Deși o religie poate propovădui iubirea universală, ea se concentrează pe întrajutorarea membrilor grupului.

Pentru biologi, ritualul e în primul rând o formă de întărire a relațiilor într-un grup, o chimie a sincronizării. Zeci, sute, uneori mii de oameni repetând aceleași gesturi, murmurând aceleași cuvinte, cântând în cor. Interacțiunea și comportamentul identic produc în creier o baie de oxitocină. Apoi serotonină. Apoi dopamină. Reducerea fricii. Euforie. Dependență. În grup, convingerile de bază sunt întărite, se consolidează identitatea, mai ales în opoziție cu alții, față de care poate apărea discriminarea. Uneori în opoziție cu natura. Apoi, în cazul celor care controlează ritualul, comportamentul religios satisface și alt tip de nevoi: de statut, de dominație. Pentru a controla grupul, e nevoie de apelul la sacru. Simbolurile religioase și ierarhia spațială creează percepții înainte ca rațiunea să le poată analiza. Ele prezintă un fapt – material, spațial – pe care sistemul nervos îl procesează instantaneu, fără să-l pună la îndoială, fiindcă reflexul e moștenit de la primate: cine e deasupra, cine e în centru, cine stă pe tron. Simbolurile organizează realitatea în categorii: sacru, profan... Legitim, nelegitim. Deși reflexele și acest tip de intuiție morală nu vor dispărea prea curând, evoluția culturală continuă să modeleze religiile și, poate, cu voia celor de sus sau prin voința celor de jos, forța lor va sta nu în eficiența grupului, ci în capacitatea de a coopera dincolo de el.